Business Solutions
Data: 06/25/07 - 10:36:00
Categoria Business Solutions
Bucureşti, 25 iunie 2007. Konica Minolta Business Solutions este primul producător de echipamente digitale care suportă atât formatul XPS (XML Paper Specification), cât şi WSD (Web Services on Devices – servicii web pe echipamente) pe multifuncţionalele bizhub C550 şi C451 şi pe toate multifuncţionalele bizhub din generaţiile următoare.
XPS este un nou format Microsoft Windows Vista, care permite utilizatorilor să reproducă pe print layout-ul şi culoarea documentului original cu mai multă acurateţe şi eficienţă. Pentru a putea beneficia de avantajele acestui nou format, multifuncţionalele viitoare vor avea posibilitatea de a folosi formatul XPS graţie unei extensii a tehnologiei de printare Emperon de la Konica Minolta.
WSD, noul protocol Microsoft Windows Vista, îmbunătăţeşte conectivitatea de reţea şi permite utilizatorilor să caute şi să instaleze mult mai uşor echipamente multifuncţionale şi imprimante. In plus, aceasta tehnologie optimizează trimiterea şi recepţia documentelor în reţea.
Olaf Lorentz, General Manager, divizia Product Marketing Konica Minolta Business Solutions Europe: „ Integrarea noastră cu Windows Vista este esenţială pentru angajamentul pe care l-am luat faţă de clienţi de a oferi experienţa optimă de utilizare, provenită din strategia de integrare Microsoft. Printurile utilizatorilor Vista sunt de acum o replică vie şi plină de culoare a documentelor de pe monitor.”
Madelyn Bryant McIntire, Group Program Manager, Windows Experience Group, Microsoft Corp: „Windows Vista creează o platformă de printare pentru fluxurile din generaţia următoare, iar XPS reprezintă doar un exemplu al modului mai intuitiv şi mai eficient de utilizare pe care îl oferim clienţilor noştri. Noile echipamente bizhub Konica Minolta vor da posibilitatea clientilor noştri comuni să printeze, să folosească documente în reţea şi să le arhiveze mult mai bine, într-un mediu mai sigur”.
Atât formatul XPS, cât şi protocolul WSD fac parte din sistemul de operare Windows. Noul format XPS este suportat de Microsoft Office 2007. In ultimii 2 ani, Konica Minolta a lucrat intens împreună cu Microsoft pentru a se asigura că echipamentele multifuncţionale bizhub suportă atât formatul XPS, cât şi protocoale WSD, astfel încât clienţii să se poată bucura de echipamente performante la preţuri competitive.
Totodata Konica Minolta a confirmat suportul său pentru noul sistem de operare Windows Vista, oferind drivere compatibile pentru gama variată de multifuncţionale bizhub alb-negru şi color existente.
Noile drivere sunt integrate acum în sistemul de operare Windows Vista şi suportă atât produsele de avangardă bizhub, cât şi multifuncţionalele standard Konica Minolta ( se vor furniza şi drivere pentru produsele mai noi, precum şi updatări pentru modelele curente).
Pentru informaţii detaliate despre Konica Minolta:
Viorica Mocanu
Marketing Manager
Tel.: +40 21 207 4560
marketing(at)konicaminolta.ro
Termenii şi numele produselor pot fi mărci înregistrate ale deţinătorilor acestora.
Imagini ale produselor sunt disponibile la adresa: www.konicaminolta-images.com/