Konica Minolta anunță semnarea unui acord de exclusivitate pentru vânzarea MOTIONCUTTER®

București | 27 iulie 2020

Konica Minolta Business Solutions Europe anunță semnarea unui acord de exclusivitate pentru vânzarea și întreținerea tehnică a sistemului laser digital de mare viteză – MOTIONCUTTER, pe piața din Europa. Dispozitivul de tăiere cu laser, recunoscut la nivel european, va oferi furnizorilor de tipar digital posibilitatea de a realiza materiale personalizate, cu valoare ridicată, pentru a crește rentabilitatea afacerilor și a câștiga clienți noi și mulțumiți.


MOTIONCUTTER este un produs themediahouse® GmbH, companie ce are sediul în Mühlacker, în apropiere de Stuttgart, Germania. Sistemul, foarte versatil, are o amprentă mică și este ușor de operat. Printre principalele aplicații se află orice produse de genul direct mail (flyere, cataloage de prezentare, brosuri), felicitări, ambalaje cu tiraje mici sau autocolante și etichete.

Înnobilarea digitală este un motor esențial de creștere a afacerilor de tipar digital pe piețele de producție și printare industrială, care oferă furnizorilor de print un mod avantajos de a se separa de concurență și de a crește marjele de profit.

Prin parteneriatul extins recent între Konica Minolta și MGI, acesta din urmă va fi implicat activ în noul proiect, astfel încât clienții vor beneficia de o valoare adăugată suplimentară față de soluțiile de până acum. Aplicațiile creative, ce vor putea fi accesate, vor deschide noi oportunități post-pres pentru furnizorii de print comercial și industrial, în special pentru clienții de sisteme AccurioJet KM-1e și MGI ai Konica Minolta.

Principalele caracteristici ale MOTIONCUTTER includ:

  • Tăierea, decuparea, (micro) perforarea, plierea, gravarea și personalizarea materialelor, funcții ce pot fi realizate într-un singur pas pentru fiecare lucrare în parte
  • Cu alimentare direct de pe palet, colile de substrat sunt plasate pe un sistem patentat de curele și sunt prelucrate, de către un cap laser, în trei moduri de rulare - continuu, start și stop sau static, pentru obiecte grele sau tridimensionale
  • Oferă una dintre cele mai generoase game de grosimi ale substratului de pe piață - de la 54 gsm, până la 150 mm înălțimea substratului
  • Dimensiunea acceptată a formatului este de la A4 până la maximum 585x1.000 mm, cu o suprafață de tăiere netă de 512 mm sau 580 mm lățime și lungime de până la 4.000 mm
  • Sunt disponibile două modele: Motioncutter 20 și Motioncutter 23 – recent lansat
  • Interfața dezvoltată este intuitivă și permite utilizarea productivă chiar și de către personalul necalificat
  • Mod automat de rulare completă a codurilor de bare cu legare directă la fluxul de lucru pentru a primi noi joburi și a transmite rapoarte în timp real
  • Schimbarea automată a lucrărilor și a substratului, fără oprire
  • Unitate opțională de eliminare pentru a permite separarea deșeurilor, astfel încât produsele finale să poată fi livrate pe o bandă scurtă
  • Câștigarea a două premii recunoscute în industrie - unul de la Druck & Medien și celălalt de la asociația European Digital Press (EDP).

Hidetoshi Omo, șeful Centrului de Competență KM-1 în cadrul Konica Minolta Business Solutions Europe, a declarat: „MOTIONCUTTER este un pas important efectuat de Konica Minolta prin asimilarea lui în portofoliul de produse. Acest sistem aduce printul cu valoare adăugată într-o cu totul altă dimensiune - pe lângă ornamente și înnobilare. Este impresionant să vezi că sistemul funcționează în mod complet automat schimbând matrița de tăiere și substratul. Cu MOTIONCUTTER, clienții pot obține o creștere valoroasă a produselor lor și, în același timp, o eficientizare a proceselor de finisare. Reacțiile lor au fost extrem de pozitive. Cu ajutorul MOTIONCUTTER se  pot crea aplicații inovatoare pentru producția digitală dedicată și se pot genera afaceri profitabile. Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm acest parteneriat în viitor și să implementăm soluții noi și inovatoare cu themediahouse.”

Jörg Scheffler, CEO themediahouse® GmbH, a declarat: „Suntem foarte încântați de parteneriatul dezvoltat, deoarece MOTIONCUTTER completează portofoliul Konica Minolta pentru a deveni un furnizor complet de soluții de tipar digital și industrial în piața de profil.

Deoarece cerințele tehnice ale Konica Minolta sunt ridicate, suntem mândri că sistemul nostru MOTIONCUTTER a răspuns așteptărilor. Ca punct de plecare în studiile noastre de cercetare și dezvoltare se află accesul pe care îl avem acum la gama de tehnologie pe care o oferă Konica Minolta. Este un parteneriat câștigător pentru ambele părți implicate, deoarece acesta îi include și pe clienții noștri și le garantează investiția efectuată în sistemele MOTIONCUTTER, pe termen îndelungat."


Despre Konica Minolta Business Solutions România

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:
Viorica Mocanu, Marketing Manager
Tel.: +40 21 207.4560; marketing@konicaminolta.ro