Tehnologie de analiză video pentru protecție perimetrală

Monitorizarea optimă a suprafețelor extinse


În domenii de activitate unde spațiile se întind pe suprafețe mari, cum sunt ansamblurile rezidențiale, clădirile de birouri, campusurile universitare, parcurile industriale și logistice sau aeroporturile, protecția perimetrală devine esențială pentru detectarea pericolelor iminente.

Tehnologia de securitate perimetrală reprezintă o variantă optimă pentru protejarea eficientă a suprafețelor extinse și care, împreună cu sisteme de supraveghere video inteligente, formează un concept complet și fiabil de securitate.
Totuși, protecția perimetrală a unei facilități ridică diferite provocări de care dezvoltatorii din real estate sau proprietarii de spații industriale, de producție și logistice ar trebui să țină cont în alegerea unor soluții de securitate potrivite, capabile să detecteze automat posibilele pericole, fără întreruperi și în orice condiții meteorologice.
Pentru a reduce la minimum timpul posibil de intervenție în spații cu suprafețe întinse sau greu accesibile, este foarte importantă o detecție timpurie a pericolelor, de la distanță mare. La fel de importantă este reducerea alarmelor false, asigurând acuratețea detecției în condiții meteorologice nefavorabile cu vânt, ploaie, ceață, căderi de zăpadă sau grindină.
 
Camere fiabile pentru utilizarea în condiții dificile
 
Camerele MOBOTIX sunt extrem de robuste și îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate, fiind testate de specialiști pentru o funcționare optimă în condiții extreme de temperatură, de la -40 până la +65°C.
Gama de sisteme pentru exterior nu conțin părți mecanice mobile și au o durată medie de funcționare fără defecțiuni de peste 9 ani, ceea ce pentru utilizatori înseamnă o reducere considerabilă a costurilor de achiziție și mentenanță.
Camerele MOBOTIX sunt extrem de fiabile, redau imagini de calitate foarte bună și asigură un standard ridicat de securitate cibernetică și protecție a datelor.
Designul modular oferă flexibilitate în alegerea modulelor optice, termice, audio sau multifuncționale pentru a construi o configurație potrivită pentru mediul care urmează să fie monitorizat.
Echipate cu senzori termici și optici de înaltă acuratețe, camerele MOBOTIX pentru exterior nu necesită echipamente adiționale pentru iluminare convențională cu lumină sau infraroșu.
În plus, aplicațiile de analiză video rulează direct în cameră și sunt capabile să recunoască persoane, obiecte, comportamente și riscuri de siguranță în timp real.
 
Analiză video pentru acuratețea detecției
 
MOBOTIX Activity Sensor
Pe baza detectării mișcărilor și a modificărilor relevante din imagine, sunt declanșate alarme automate. Detecția de mișcare oferă, în general, rezultate optime la monitorizarea spațiilor interioare, dar necesită calibrări complexe și de lungă durată în spațiile exterioare, din cauza factorilor de mediu, cum ar fi vântul sau furtuna.
Aplicația de analiză video MOBOTIX Activity Sensor, bazată pe Inteligență Artificială, oferă soluții pentru aceste provocări printr-o detecție fiabilă, chiar și în cele mai dificile condiții meteorologice.
 
AI Intrusion Pro
O aplicație utilă pentru detecția intruziunilor este AI Intrusion Pro. Acest algoritm rulează direct în cameră și folosește rețele neuronale antrenate să recunoască intruziunile în trei scenarii de detecție:
• Detecția intruziunii cu o singură linie: detectează intruziunea unei persoane care traversează o frontieră virtuală a imaginii.
• Detecția intruziunii cu linii multiple: detectează intruziunea unei persoane care traversează succesiv mai multe linii virtuale, nu neapărat paralele.
• Detecția intruziunii într-o zonă definită: monitorizează intruziunile într-o zonă de interes încadrată de cameră.
 
Irisity IRIS Core AI Intrusion
Securizarea perimetrală poate fi realizată cu succes și în scenarii în care sistemele de supraveghere video sunt instalate la mare distanță față de scena monitorizată, iar obiectivele se întind pe suprafețe mari, ca în cazul șantierelor, parcurilor auto, zonelor de depozitare sau de producție.
Prin intermediul aplicației Irisity IRIS Core AI Intrusion, instalată direct în cameră, pot fi identificate persoane, obiecte sau vehicule, chiar dacă acestea ocupă o mică parte din zona de detecție (20x20 pixeli).
 
Detectarea intruziunilor în întuneric complet

Modularitatea este una din trăsăturile specifice camerelor MOBOTIX și aduce un avantaj major în securizarea perimetrelor. Sistemele video de supraveghere pot fi astfel echipate cu senzori duali, optici și termici, având capacitatea de a combina și procesa ambele imagini, optică și termică, pentru identificarea exactă a obiectelor pe timp de zi, prin imagini clare, și detectarea fiabilă a obiectelor aflate în mișcare în timpul nopții.
Senzorii de detecție termică pot identifica obiecte aflate în mișcare, chiar și în întuneric complet sau pe distanțe mari, pe baza radiației termice.
În plus, aplicația de analiză video Mobotix Activity Sensor funcționează cu imaginile oferite de senzorul termic, asigurând monitorizarea permanentă a riscurilor de securitate atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții.
 

Contactați-ne