Konica Minolta România anunță disponibilitatea unui ecosistem hibrid care integrează tehnologiile de Video Intelligence cu platforma M-Files QMS (Quality Management System), oferind organizațiilor o modalitate eficientă de a transforma evenimentele detectate în timp real în procese documentate, trasabile și pregătite pentru audit. Noua abordare răspunde unei provocări frecvente în mediul de business: decalajul dintre ce se întâmplă efectiv în desfăşurarea activităţilor și ce este documentat la nivel organizațional.
Într-un mediu în care organizațiile trebuie să gestioneze volume tot mai mari de informații și să răspundă rapid la schimbările operaționale, integrarea dintre sistemele de management al calității și tehnologiile de analiză video inteligentă devine un factor esențial pentru creșterea eficienței și reducerea riscurilor. Konica Minolta se află în poziţia privilegiată de a deţine un portofoliu larg şi variat de soluţii de Video Intelligence şi Document&Workflow Management axate pe Managementul Calităţii, oferind astfel posibilitatea de conectare a procedurilor documentate cu realitatea operațională din teren. Companiile pot transforma procesele de conformitate, control și siguranță din activități reactive în instrumente proactive de performanță și dezvoltare.
Prin integrarea tehnologiilor Video Intelligence și M-Files (Leader în Gartner® Magic Quadrant™ pentru Document Management în 2026), Konica Minolta construieşte veriga lipsă între ceea ce se vede și ceea ce este documentat. Camerele inteligente identifică în timp real situații relevante pentru organizație, iar informațiile colectate pot declanșa automat procese documentate de investigare, gestionare şi aprobare a acțiunilor corective.