Konica Minolta a anunțat o actualizare a software-ului său AccurioPro Flux, care va îmbunătăți automatizarea fluxului de lucru și va oferi clienților noi oportunități de afaceri pentru tiparul de etichete. Noua versiune AccurioPro Flux beneficiază de toate cele trei module din această suită de soluții pentru printarea digitală profesională – Essential, Premium și Ultimate.
- Personalizare mai vastă prin adăugarea de conținut din fișierele CSV (Comma Separate Values) și a datelor variabile (VDP). Printarea pliantelor, a fluturașilor, a biletelor sau a cărților poștale devine mai rapidă și mai simplă cu această funcție îmbunătățită.
- Capacitate de a adăuga imagini la conținutul paginii în ultimul moment. Nu mai este nevoie să creați un fișier nou, operatorul poate face modificările în mod direct, cu ajutorul AccurioPro Flux.
- Interacțiune îmbunătățită cu finisarea offline. Definirea culorilor, culoarea de fundal, codurile QR și marcajele de înregistrare sunt acum simplificate.
- O nouă opțiune - Flux Label Impose - oferă un flux de lucru automat de printare a etichetelor pe echipamentele Konica Minolta și o modalitate convenabilă de personalizare a acestora. Se reduc astfel deșeurile de substrat, capacitatea de salvare a șabloanelor este superioară, iar posibilitatea de adăugare a conținutului ca text, din fișierele CSV, precum și a datelor variabile, a codurilor de bare și a codurilor QR se numără printre beneficii.
- O nouă caracteristică exclusivă a soluției AccurioPro Flux Ultimate este o pagină de conectare reproiectată, care permite conținut individual și posibilitatea de a crea un magazin online.
- Flux Essential are noi opțiuni - Flux Multi Seat și Flux Preflight Pro - iar accesul se poate efectua acum și de pe alt PC sau Mac.