Konica Minolta își face intrarea pe piața de tipar digital de înaltă producție, prin lansarea seriei de sisteme de producție AccurioPress C14000

București | 24 octombrie 2019

Konica Minolta, lider de piață pe zona de soluții pentru imprimare industrială și comercială, lansează la nivel global, noua serie AccurioPress C14000. Lansarea sistemului de producție AccurioPress C14000 – primul de acest gen destinat imprimării digitale pe bază de toner a volumelor mari – va putea fi urmărită în toată lumea, direct de la PRINTING United Dallas, Texas – SUA.


AccurioPress C14000 are o viteză de imprimare de până la 140 de pagini A4 pe minut și este cu 40% mai rapid decât orice alt echipament de producție digitală de la Konica Minolta. Cel de-al doilea model din serie, AccurioPress C12000, furnizează aceeași calitate de imprimare și o viteză de 120 ppm.


Lansarea noului sistem de producție susține misiunea Konica Minolta de a sprijini transformarea companiilor din industrie, oferind predicții asupra potențialelor provocări și creând soluții împreună cu acestea. Noile sisteme sunt destinate clienților care  vor să își extindă și eficientizeze afacerile prin automatizarea fluxurilor de lucru. Automatizarea presupune intervenție umană redusă și productivitate crescută, cu efecte vizibile  precum o producție ridicată, de înaltă calitate, cu pierderi reduse.


AccurioPress C14000 - echipament reprezentativ pentru noua serie  AccurioPress, aduce plus valoare clienților prin crearea unor oportunități noi de extindere a afacerilor pe care le dețin. Totodată, prin utilizarea noului sistem de producție, clienții  beneficiază de o eficiență operațională accelerată și o îmbunătățire a costurilor totale de proprietate (TCO), cu o amortizare rapidă a investițiilor.


Konica Minolta deține în portofoliu o gamă extinsă de sisteme de producție destinate atât companiilor nou înființate, cât și celor cu tradiție în domeniu, toate oferind o calitate ridicată de imprimare a imaginilor și un volum mare de printare. În 2015, a fost dezvoltat primul model cu imprimare pe bază de cerneală, conceput pentru aplicații de înaltă calitate - similară cu cea offset: AccurioJet KM-1, cu o viteză de producție de 3000 coli pe oră. Ulterior, seria AccurioPress C6100s a fost dezvoltată pentru zona de mijloc a industriei de imprimare digitală, pentru a sprijini mediile extrem de sensibile. Noul sistem lansat - AccurioPress C14000 acoperă acum decalajul dintre cele două sisteme care fac parte din segmentul de imprimare de înaltă producție (HPP), oferind un volum mai mare de imprimare și un ciclu îndelungat de producție. Obiectivul principal al noului sistem de producție digitală pe bază de toner este să ofere o alternativă profesională clienților de pe piața producției comerciale. Noul sistem de producție digitală asigură productivitate ridicată, eficiență în operațiuni și calitate superioară de imprimare a broșurilor și cataloagelor.


Olaf Lorenz, General Manager DX Branding Division Konica Minolta, Inc.: “Lansarea noului AccurioPress C14000 este o inițiativă extrem de importantă și semnificativă pentru companie, deoarece, în prezent, nu suntem cunoscuți pe zona de imprimare digitală de înaltă producție pe bază de toner. Acum intrăm pe acest segment, cu un echipament de o calitate superioară. Asemănarea calității produsului tipărit, dintre imprimarea cu sistemele tradiționale offset și cea cu toner, este uimitoare. Toată echipa Konica Minolta a muncit foarte mult pentru rezultatele obținute.”


Koji Sugie, Executive Officer/Konica Minolta Inc., Division President of Professional Print Business: “Prin creșterea eficienței fluxului de lucru al clienților, ne propunem poziționarea în topul companiilor de pe piața de imprimare digitală HPP.”


Opțiunile îmbunătățite de control automat al culorii - IQ-501, de la Konica Minolta, oferă o performanță extinsă prin verificarea calității de tipar și detectarea defectelor și a petelor de pe coală. Imprimarea de înaltă calitate înseamnă stabilitate maximă, chiar și în timpul lucrărilor pe termen lung, în timp ce se înregistrează o calitate mai mare și un volum de imprimare crescut.


“În timp ce alți producători dispun de o tehnologie similară de control al calității, considerăm că unitatea noastră automată IQ-501 este unică. În acest mod, reușim să ne diferențiem de competitorii noștri și să oferim o calitate superioară a printurilor efectuate pe echipamentele Konica Minolta”, a declarat Olaf Lorenz.


Lansarea noilor echipamente AccurioPress C14000 și C12000 este o oportunitate majoră de intrare pe segmentul echipamentelor de mare producție pentru companie. Atât seria de sisteme AccurioPress, cât și opțiunea îmbunătățită de control al calității IQ-501 sunt concepute și oferite pe piață exclusiv de către Konica Minolta.


Despre Konica Minolta Business Solutions România

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:
Viorica Mocanu, Marketing Manager
Tel.: +40 21 207.4560; marketing@konicaminolta.ro