Konica Minolta extinde parteneriatul cu M-Files

București | 30 ianuarie 2020

Konica Minolta, lider modial pe piața de soluții și servicii IT, anunță parteneriatul tehnologic cu M-Files, furnizor de soluții de management al informațiilor. După succesul înregistrat în mai multe țări, cele două companii și-au consolidat parteneriatul pentru a furniza soluții inteligente de management al informațiilor pe întreaga piață europeană. Konica Minolta Business Solutions Europa și M-Files își propun să ofere clienților soluții de management al documentelor bazate pe tehnologia AI. Prin intermediul acestui parteneriat, utilizatorii vor beneficia de soluții optimizate de management al documentelor.


„Parteneriatul cu M-Files este o dovadă în plus a nevoii în creștere a pieței pentru soluții inteligente de management al documentelor, cu scopul de a crește afacerile și de a susține inițiativele strategice de transformare digitală a companiilor”, a declarat Katja Nick, Product Marketing Manager - Managementul informațiilor, Konica Minolta Business Solutions Europa. „Parteneriatul cu M-Files reprezintă pentru noi o oportunitate și sperăm într-o colaborare eficientă și pe termen lung, în beneficiul clienților noștri comuni.”


M-Files pune la dispoziția utilizatorilor o platformă unică de gestionare a informațiilor care organizează conținutul în funcție de ceea ce este, și nu de locul unde este stocat. Utilizatorii se pot conecta la folderele și sistemele de rețea existente, cărora le pot adăuga capacități integrate de flux de lucru și instrumente avansate de căutare și filtrare. Soluțiile de management al informațiilor bazate pe tehnologia AI se integrează perfect în portofoliul de soluții oferit de Konica Minolta.


Parteneriatul dintre cele două companii a debutat cu proiecte în 14 țări europene,  demonstrând astfel un potențial ridicat. Spre exemplu, Astrup AS, furnizor norvegian de metale și semifabricate din plastic, a digitalizat etichetele cu coduri de bare cu ajutorul soluției oferite de Konica Minolta, în urma parteneriatului cu M-Files. Soluția arhivează toate documentele noi, pentru care generează timbre digitale, asemănătoare codurilor de bare digitale, facilitând identificareadocumentelor și conectarea datelor la sistemul ERP existent. Prin digitalizare, fluxurile de lucru sunt mai eficiente și mai rapide, iar afacerea este vizibil îmbunătățită. O altă digitalizare de succes a fost realizată pentru cel mai mare producător norvegian de beton. Vechiul sistem IT al companiei a fost înlocuit de M-Files cu o nouă platformă care gestionează automat fluxurile de lucru. Optimizând procesele de planificare, a crescut și eficiența afacerii. Aceste două exemple evidențiază performanța ridicată a soluției și beneficiile rezultate în urma implementării acesteia.


„Suntem mândri să extindem parteneriatul cu Konica Minolta,” a afirmat Scott Erickson, Senior Vice President al diviziei de vânzări M-Files, la nivel global. Colaborarea dintre cele două companii și soluțiile oferite clienților noștri comuni   întăresc angajamentul de a sprijini industriile de top, instituțiile din sectorul public, companiile mici, mijlocii și mari.”


Parteneriatul cu M-Files face parte din strategia de dezvoltare a Konica Minolta. „Compania pune la dispoziția clienților soluții IT viabile, prin care aceștia își pot crește productivitatea afacerii. Colaborarea cu M-Files este un exemplu foarte bun al modului în care venim în sprijinul clienților noștri, oferindu-le o experiență de lucru îmbunătățită.”, a declarat mai Katja Nick.


Despre M-Files Corporation

M-Files este furnizor de soluții inteligente de management al informațiilor, care optimizează modul în care companiile gestionează documentele și utilizează informațiile mai eficient, prin abordarea unică bazată pe metadate. Spre deosebire de sistemele tradiționale de management al conținutului (ECM) sau platformele de servicii de conținut, M-Files unifică sisteme, date și conținut, fără a genera derapaje în sistemele și procesele existente. Folosind tehnologiile de inteligență artificială (AI), M-Files asigură o experiență de lucru îmbunătățită, ușurință în accesarea și utilizarea informațiilor, inclusiv folderelor de rețea, platformei SharePoint, serviciilor de partajare a fișierelor, sistemelor ECM, CRM, ERP. Companii din peste 100 de țări utilizează soluțiile M-Files pentru gestionarea informațiilor și proceselor de lucru, printre care NBC Universal, OMV, Rovio, SAS Institute și ThyssenKrupp. Pentru mai multe informații, accesați www.m-files.com.


M-Files este marcă înregistrată a M-Files Corporation.


Despre Konica Minolta Business Solutions România

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:
Viorica Mocanu, Marketing Manager
Tel.: +40 21 207.4560; marketing@konicaminolta.ro